Postări

Se afișează postări cu eticheta Razboiul Rece

* ZEII....CINE SUNT EI?SUNT EXTRATERESTRI?CUM AU AJUNS PE PAMANT?

Imagine
  Natura zeilor 6 07 2016 „Eu ştiu, o Arjuna, fiinţele care au fost, care sunt şi care vor fi; pe mine însă nu mă ştie nimeni.” – Krişna (Bhagavad-Gita 7:26) Deși exista de ceva timp, fenomenul OZN a luat amploare începând cu 27 iunie 1947, când americanul Kenneth Arnold a declarat că a văzut nouă „farfurii zburătoare”. Termenul a fost folosit pentru toate aparițiile aeriene inexplicabile până în 1952, când Forțele Aeriene Americane au adoptat termenul „O.Z.N.”, adică Obiect Zburător Neidentificat. La doar câteva zile de la declarația lui Kenneth Arnold, mai exact pe 8 iulie, fermierul Mac Brazel din Roswell, New Mexico, a raportat autorităților prăbușirea unei astfel de „farfurii” pe proprietatea sa. Imediat și-au făcut apariția câțiva soldați, care au recupera t rămășițele navei dar și cadavrele unor creaturi cenușii, de mici dimensiuni. Ziarul local din 8 iulie 1947 susținea că, la ordinul colonelului Blanchard, locotenentul Walter Haugh a declarat că Armata a recuperat resturil...