* CORUPTIA IN BISERICA...CUM E FOLOSITA MARIA IN DOCILIZAREA NORODULUI?

 

ASCENSIUNEA MARIEI IN CRESTINISM,DAR IN PARALEL SI A BISERICII CORUPTE CARE JEFUIA CRESTINII CARE SE RUGAU....PRECUM SI CRUZIMEA CAVALERILOR CARE,OFICIAL,AR FI TREBUIT SA APERE PE CEI SARACI....DAR TOCMAI PE ACESTIA II DISPRETUIAU SI ASUPREAU.....

Maria a înrobit minţile medievale,însă cu un efect practic minim. Ea şi-a început cariera ca mamă şi a devenit un mit. In Evanghelii, e menţionata rareori, însă a devenit populară deoarece lumea antică se închina de mult Ia Mama cea Mare: zeiţa egipteană Isis. Cedând cererii populaţiei, teologii au transformat-o într-o vedetă a cerului. Adoptată de pătura de jos şi de teoreticieni, impactul ei asupra comportamentului a fost suprinzător de limitat. Ca regină a Evului Mediu, a dominat războinici puternici fără a le influenţa purtarea — doar pentru a le oferi justificare pentru excesul sângeros pe care îl făceau în numele ei sfânt. In plus, nu a reuşit să-şi scoată fiicele din condiţia inferioară: legal, femeile nu erau oameni, şi, din cauza fragilităţii lor, a-ţi bate soţia era perfect legal.

In timp ce influenţa teologiei creştine devenea din ce în ce mai mică în Evul Mediu, Biserica şi-a schimbat atitudinea şi structura. La început, membrii clerului se considerau a fi îngrijitori temporari la o haltă pământească pe drumul spre viaţa eternă. Totuşi, cu trecerea anilor, preoţii s-au implicat din ce în ce mai mult în administrarea nevoilor populaţiei pe lumea aceasta şi au devenit din ce în ce mai conştienţi de rolul puternic pe care îl aveau ca participanţi în prezent. Pe măsură ce atitudinea clerului se schimba, o suprastructură s-a dezvoltat în cadrul Bisericii, trecând peste clerul local, în detrimentul Superbisericii, şi conducătorii medievali au devenit prea seculari. De fapt, lumea a preluat Biserica odată ce liderii săi au început să ignore principiile creştine şi să lepede independenţă morală în favoarea pragmatismului.

De fapt, treptat. Biserica a devenit un regat gigantic şi secular de succes, nu doar din cauză că se lepădase de teologie, ci şi pentru că era mai bine organizată şi mai extinsă decât orice altă entitate politică din Europa la vremea respectivă.In Evul Mediu, creştinismul a furnizat ideologia conducătoare (dacă nu chiar amăgitoare), în timp ce Biserica a devenit instituţia conducătoare şi clerul elita conducătoare. Toate învăţăturile şi toată înţelepciunea erau concentrate în Biserica şi folosite pentru a mări puterea clerului.

Astfel, Biserica a devenit prima mare corporaţie din istorie, oferind publicului produsul cerut (fericire eternă în viaţa de apoi) la un preţ rezonabil (sprijin financiar în viaţa aceasta). Odată cu creşterea puterii şi bogăţiei sale, teologii s-au ocupat cu raţionalizări din idealuri creştine pentru tactici de natură politică şi financiară. In această privinţă, mai mult s-au bucurat de succes decât au convins deoarece în inima Bisericii mereu a rămas o discrepanţă între ce făcea clerul şi ce propovăduia...

SA NU FACI CE FACE POPA....

Totuşi, nimic nu putea clinti credinţa populaţiei în catolicism. De fapt, cel mai mare tribut pietăţii şi prostiei medievale era că, indiferent de ce spuneau şi făceau clericii, corupţia şi nevrednicia lor n-au compromis niciodată sanctitatea Bisericii. Chiar şi când părerea unanimă era că era foarte puţin probabil ca preoţii să ajungă în rai, Biserica - ca instituţie - rămânea de neatins. Dispreţul şi chiar ura oamenilor pentru clerul corupt nu au fost transpuse niciodată în Biserica idealizată.

In timp ce teologii subjugau minţile medievale, Biserica le-a oferit oamenilor o apărare împotriva oricărei persecuţii, mai puţin a ei şi a nobilimii. De fapt, imaginea şi influenţa clerului nu era doar protejată, ci şi sporită de către conducătorii seculari, pe care oamenii îi cunoşteau înainte de toate ca aplicând nedreptatea. Călcaţi în picioare, oamenii şi-au găsit consolarea în religie, care le-a dat posibilitatea unei vieţi mai bune după moarte dacă se conformau regulilor vieţii pământeşti.

Sigur că nu toată lumea ajungea în rai. De fapt, prognoza sumbră a Bisericii medievale susţinea că majoritatea sufletelor vor avea o soartă mai rea decât feudalismul în viaţa de apoi. Doar cei care păstrau o inocenţă copilărească, nechibzuită vor găsi bucurie după moarte. Credinţa, nu cunoaşterea sau înţelepciunea, va conduce la fericire eternă, care mereu era cuplată cu ignoranţă.

Spre cinstea lor, preoţii au făcut ce le-a stat în putinţă pentru a promova credinţa şi virtutea, încercând să liniştească, îmblânzească şi civilizeze sufletul medieval, care rămăsese semibarbar şi credincios atât blasfemiei cât şi pietăţii. Omului medieval îi plăceau podoabele ieftine şi spectacolele, luptele şi aventura, fantezia şi romantismul. Viaţa lor era una decerebrată, trăită intens în alb şi negru. Se adaptaseră voioşi la politica Bisericii "Păcate azi, pocăinţă mâine" şi erau nepăsători la teologia mai serioasă şi la regulile elaborate pe care Biserica le construiseră atent şi pe care toţi le uitaseră în secunda doi. De aceea tindeau să-şi permită să sfideze făţiş cele Zece Sugestii pe care societatea era chipurile fondată şi de care mântuirea depindea din moment ce credeau că merge sistemul "pocăinţa şi plata chiar înainte de sfârşit”.

Deşi creştinismul furniza ideologia unificatoare a vremii, lăcomia era factorul comun de corupţie. Printre cei mari, mândria pură, trufaşă şi rivalizată era al doilea păcat cel mai popular. Bineînţeles că era un corupător al clerului şi nobilimii deoarece ei aveau puterea şi îmbrăţişau idealuri înalte: de exemplu, spre sfârşitul Evului Mediu, sfidând deschis jurămintele creştine, călugării franciscani au devenit cunoscuţi pentru lăcomia şi înşelăciunile lor.Pe de altă parte, oamenii, cel puţin, păreau mai puţin coruptibili decât conducătorii lor, probabil din cauză că puterea lor era destul de limitată pentru a-şi putea împlini dorinţele, rareori arătând pretenţii impracticabile.

Având creştinismul drept credinţa unificatoare şi corupţia practica obişnuită, simbolul civilizaţiei medievale nu ar fi trebuit să fie doar Fecioara, ci Fecioara însângerată şi plină de aur, pentru că, aşa cum clerul a corupt religia, nobilimea a corupt calaverismul. Opus - din punct de vedere feudal - creştinismului, cavalerismul era un cod secular de violenţă ritualizat pentru cei puternici şi privilegiaţi. Făcea din jaf şi vărsarea de sânge un lucru onorabil prin instituţionalizarea luptei de dragul luptei şi poate pentru beneficii materiale, dar cu siguranţă nu pentru doamne, Dumnezeu sau orice alt ideal înalt in timp ce clerul îi prăda pe cei care se rugau, cavalerii îi înşelau fără tresărire pe cei prea slabi să reziste. Astfel demonstrau efectele corupătoare ale puterii de neînfrânat precum şi indiferenţa lor nobilă faţă de suferinţa umană. Cronicile medievale sunt pline de istorisiri despre lăcomia, poftele trupeşti şi cruzimea cavalerilor când ţăranii erau jefuiţi, violaţi şi măcelăriţi de cei care juraseră să-i protejeze. Cavalerii pur şi simplu nutreau mai mult dispreţ decât iubire creştină pentru bieţii iobagi care trudeau să-i întreţină.

Intr-o zi, un cavaler bun asculta liturghia dimineaţa, jefuia o biserică după-amiaza,îşi bătea soţia pe care jurase să o preţuiască seara, iar noaptea se îmbăta de depravare.Secolele ce au urmat au idealizat într-o anumită măsură asemenea purtări, transformându-le în mituri romantice, dar cavalerii erau la fel de cavaleri ca membrii găştilor de motociclete din zilele noastre.

DUPA CATE VEDETI,CAM NIMIC NU SE POTRIVESTE CU DESCRIERILE SCRIITORILOR ROMANTICI SAU A ISTORICILOR PARTINITORI....BISERICA,PRECUM SI CAVALERISMUL AU FOST INTOTDEAUNA CU DOUA FETE....APARATORI AI OMULUI DE RAND PE FATA....JEFUITORI IN SPATE.....ADICA CINSTITI ZIUA,TALHARI NOAPTEA....

CEL PUTIN ERA CEVA MAI BINE....CA IN ZIUA DE ASTAZI SUNT TALHARI ZI SI NOAPTE....IAR NORODUL INCA MAI SPERA LA MARIA SA LE REZOLVE PROBLEMELE....

NICI NU E DE MIRARE CA POPII AU AJUNS ZEI PE PAMANT....SI NICI LEGEA NU II POATE AJUNGE....

OARE CINE ESTE VINOVAT DE ASCENSIUNEA LOR?