* DE CE OAMENII SUNT ANIMALE?

 

Din timpuri îndepărtate, o campanie fără seamăn a fost declanşată de anumite ideologii împotriva conştientizării şi recunoaşterii de către noi a faptului că sîntem animale şi această campanie a fost şi încă este deosebit de toxică pentru noi, la fel cum ar fi pentru orice fiinţă care îşi reneagă propria natură, necunoscînd că este ceea ce este. Necunoscînd ceea ce este, nu va cunoaşte de ce face lucrurile pe care le face. Cineva nu poate decît să-şi imagineze progresul mult prea minuscul pe care l-ar fi înregistrat cunoaşterea noastră despre noi înşine dacă am fi negat în continuare faptul că sîntem toţi animale, dar poate să observe lipsa acestui progres pe vremea cînd adevărul că sîntem animale a fost renegat.

Relaţia noastră cu animalele a fost şi este una foarte complicată. În timp ce pe unele le iubim, pe altele trebuie să le ucidem şi să le mîncăm, pe cîteva le folosim pe post de sclavi, de altele ne este o frică teribilă deoarece pot să ne omoare, iar pe acelea dintre ele pe care le numim paraziţi avem o mare ciudă, inspirată probabil de lipsa lor totală de respect pentru noi. În acest lanţ al relaţiilor noastre complicate cu animalele, noi putem să observăm că nu sîntem în nici un fel mai buni sau mai răi decît ele, sîntem criminali şi victime în acelaşi timp, stăpîni şi sclavi, paraziţi şi parazitaţi, unele sînt hrană pentru noi iar noi sîntem hrană pentru altele, nimic deosebit faţă de situaţia altor animale din circuitul vieţii şi morţii.

Referirea la animale ca la nişte creaturi inferioare nouă provine din considerarea unor perspective care permit această calificare; din alte perspective nu ne-ar părea foarte evident că un om este superior unui virus, mai ales cînd omul este distrus de către virus fără drept de apel. În nici un caz această referire nu provine din realitate - ci dintr-o dorinţă puternică pe care o avem de-a fi superiori animalelor, de-a le depăşi în toate aspectele, de-a depăşi condiţia lor. În adevăr nici noi nu sîntem superiori animalelor şi nici ele nouă.

A fost din cale afară de contraproductiv să negăm că sîntem animale dar a accepta acest fapt cu adevărat ne poate lumina calea în mai multe aspecte. Cui îi este ruşine că este animal nu înţelege cum să aprecieze viaţa. Poţi călători sute de milioane de kilometri depărtîndu-te de Pămînt şi nu ai să găseşti o fiinţă mai complexă şi mai minunată decît un vierme nenorocit pe care aici poate ai să-l striveşti cu piciorul în scîrbă. Pe cît de complex şi minunat animalul, pe atît de failibil şi fragil este, adică perisabil şi supus erorii, şi odată cu animalul şi noi sîntem la fel de perisabili şi supuşi erorilor. De aceea devenim fricoşi sau violenţi atunci cînd nu este cazul, deoarece putem fi foarte uşor decepţionaţi.

Şi cum vom accepta că sîntem toţi animale, exprimînd fapte concrete din viaţa noastră socială cu ajutorului acestui adevăr proaspăt acceptat, vom cunoaşte nişte lucruri noi. De exemplu că statul nostru este guvernat de o haită de animale perisabile şi supuse erorii, pe care noi le numim guvernanţi. Aceste animale trebuie să aplice legi construite de către o altă haită de animale supuse erorilor, numite animale parlamentare. Dar mai înainte ca legile să fie utilizate, ele trebuie să fie aprobate de către un alt animal (evident, spus erorilor şi decepţiilor felurite), care se numeşte preşedinte. Pe scurt, societatea noastră este condusă de nişte animale supuse erorilor. Să cîntăm şi să ne bucurăm