* ISUS SI BOLILE LUI PSIHICE?

 

Evangheliile din Noul Testament (mai corect ar fi Testamentul Grecesc) sunt unicele surse care urmăresc îndeaproape viaţa lui Isus Christos, zeul creştinătăţii. Multe episoade din viaţa sa au fost prezentate ca fiind fapte eroice şi minuni de către Biserică, însă o analiză atentă dintr-o perspectivă modernă dezvăluie altceva despre "mântuitorul" creştinilor. În comportamentul acestuia se pot observa o mulţime de indicii care conduc la boală psihică şi anume: HALUCINATII (Satana care îl ispiteşte,este mântuitorul păcătoşilor, în cer se află o comoară pentru cei ce-l urmează, poate porunci îngerilor să vină să-l salveze), DELIR DE GRANDOARE (e fiul lui D-zeu - deci o persoana foarte importanta, este pâinea vieţii, este rege), DELIR PARANOID (lumea e împotriva lui, urmaşii lui vor fi prigoniţi pentru el), TULBURĂRI DE IDENTITATE (tatal lui e în el, el este una cu tatăl lui, el este calea adevărul şi viaţa) etc.

Sadismul nu era necunoscut lui Christos.

a. Deşi amănunte despre copilăria sa nu se cunosc, totuşi există un singur episod care ne poate dezvălui multe despre personalitatea "eroului" creştinilor. La vârsta de 12 ani când el a fost cu părinţii la Ierusalim, a fugit de lângă ei şi a stat" ascuns trei zile, timp în care mama lui l-a căutat cu disperare părintească. Când a fost găst într-un final în Templul de la Ierusalim, mama sa l-a întrebat de ce le-a făcut un asemenea lucru, căci ea şi Iosif şi-au făcut griji mari pentru el. La care, copilul le răspunde că ei trebuiau să ştie că se află în cele ale tatălui său (Luca 2.49). La un asemenea comportament nefiresc şi răspuns răutăcios în care copilul nu manifestă nici un semn de părere de rău pentru suferinţa mamei şi al tatalui sau (natural?...sau nu!, caci unele surse spun ca ar fi copil produs din adulter), un psiholog imediat poate trage concluzia: copilul manifestă complexul Oedip. Astfel de manifestări sugerează o boală psihică la copii aflată în fază incipientă.

b. Un alt eveniment ce a avut loc la maturitate, dezvăluie sadismul latent al personajului biblic, întămplare petrecută în casa unui fariseu care l-a invitat pe Christos la cină. Acesta din urmă dă dovadă de lipsa de respect pentru legea evreiască: nu se spală pe mâini înainte de masă. Iar apoi începe prin a-şi insulta gazda (fariseul) în mod grosolan, atacându-i nu numai pe meseni, ci şi credinţa lor, obiceiurile şi intraga cultură mozaică (Luca 11.37-52). Orice om decent şi în depline facultăţi mintale, nu s-ar comporta într-o asemenea manieră cu cel ce l-a invitat la el acasă, la masa lui. (episodul acesta i-a justificat pe creştini de-a lungul secolelor să-i umilească pe evrei). Ambele episoade arată cruzimea ascunsă şi tulburarea de personalitate narcisistă lui Isus, ele conferindu-i o imagine de om cu încredere în sine, integru şi sfânt fără păcate - iar acestea au condus masele needucate la credinţa că acesta e profet, mesia sau chiar zeu.

Isus Christos - un om predispus la violenţă

a. Probabil cel mai cunoscut act de violenţă al "mântuitorului creştinilor" este acela când a vandalizat templul din Ierusalim, dărâmând tarabele negustorilor de acolo. (Ioan 2.15)
Iată un Christos egosit şi impulsiv, care nu s-a gândit la faptul că probabil acei oameni îşi câştigau pâinea de zi cu zi cu taraba lor din templu, poate erau oameni săraci şi acele turturele, miei etc erau singura lor sursă de venit. Le-a împrăştiat avutul fără a avea nici cea mai mică remuşcare, milă sau părere de rău pentru cei nevoiaşi pentru care zicea că a venit. El şi-a ales bine victimele pentru a face pe eroul, s-a legat de oamenii săraci şi neputincioşi; in caz contrar, dacă se lega de Sanhedrin (=Sinedriu) sau de preoţi risca să fie îmblânzit rapid, aşa că pe kohanimi (preoţii evrei de la templu) prefera să-i critice în anturajul său şi nu în public.

b. Totuşi unul din punctele culminante este atins înainte de episodul templului, acesta îşi varsă mânia pe un pom (Marcu 11.13-14). Într-o zi văzând un smochin pe marginea drumului a dorit să guste din roada pomului, însă nefiind timpul smochinelor, era firesc să nu găsească nimic. Atunci Isus Christos s-a înfuriat şi cu mânie, blesteamă smochinul să se usuce "pentru că nu a vrut să-i dea fructe" la comandă (mare păcat că nu existau hypermarketurile, poate găsea la Carrefour sau la real, -). Aşadar este relatată distrugerea unui pom din egocentrismul unui om cu probleme care a căutat moartea unei plante din răzbunare - aceasta nu i-a făcut fructe la comandă. Analizând cele două episoade unde se manifestă personalitatea extrem de violentă a omului Isus Christos, ne putem da seama că el da semne şi de necrofilie psihologică (Despre necrofilia psihologică- E.Fromm / Anatomia distructivităţii umane.- New York: "Cartea unei bufniţe" - An Owl Book, 1992.)
Această moştenire a distrugerii le-a lăsat-o urmaşilor săi şi în numele acestor evenimente creştinii au omorât de-a lungul timpului, oameni nevinovaţi pe motiv că nu le acceptă zeul, că nu vor să facă ceea ce vor ei (ex: să sărute crucea), că sunt evrei, că sunt păgâni etc.

Isus Christos a incitat la ură şi a încurajat violenţa În Luca 11.23, el afirmă că cine nu e cu el e împotriva lui, adică cine nu îl venerează pe el e împotriva lui şi a celor afiliaţi lui, creând astfel două tabere antagonice, semănând duşmănie şi ură, învrăjbind grupurile.

Nu în puţine rânduri a afirmat că urmaşii lui fideli sunt cei ce-şi fac duşmani între apropiaţii lor şi cei ce-i trădează pe cei din jur pentru numele său (Matei 10.34-38 şi 18.15-17): "fratele va da pe frate la moarte şi tatăl pe fiul său, copiii se vor ridica împotriva părinţilor lor şi îi vor pune la moarte". Ba chiar le spune apostolilor săi că nu a venit să aducă pacea, ci sabia, iar în Luca 19.27 invită la omorârea celor ce nu l-au acceptat. Isus a adoptat în mod inteligent strategia profetică - la începuturi a vorbit moderat şi accentua iubirea şi iertarea, dar mai apoi câştigând popularitate a început din ce în ce mai mult să-şi scoată la iveală personalitatea, dezvăluind violenţa de care era capabil şi pe care o nutrea în interior. Cazul său se aseamănă extrem de bine cu cel al unor mari psihopaţi precum Charles Milles Manson şi David Koresh.

Isus Christos manifestă halucinaţii şi fenomene psihotice

Matei 18.5-6 (şi alte versete unde sunt descrise alte deliruri) dezvăluie un alt fapt: personajul principal al evangheliilor dă dovadă de probleme de personalitate spunând că oricine primeşte un copil în numele lui, de fapt îl primeşte pe el. Iar în versetul următor iarăşi dă dovadă de violenţa ieşită din comun tipică personalităţii lui - din nou afirmă cu sadism că cine nu-l acceptă ar trebui să moară de o moarte violentă şi chinuitoare (legată o piatră de gât şi aruncaţi în mare). Alt delir psihotic demn de luat în seamă apare în Matei 24.30-31 unde Isus afirmă că el va veni cu slavă mare pe norii cerului şi va comanda îngerilor lui să fie culeşi credincioşii. Astfel de halucinaţii manifestă, în general, bolnavii de schizofrenie, halucinaţia şi delirul sunt perceptii ca fiind reale în mintea bolnavului, dar total ireale in realitate. Studiile au arătat că în aceste momente de criză în creierul psihoticului sunt active părţile responsabile pentru auz, văz şi alte simţuri - ca şi cum totul ar fi real (părţile respective par a fi excitate de stimuli externi).

Luca 4.2-13 dezvăluie episoadele unde Isus are halucinaţia că este ispitit de diavol în pustie pe când ţinea post 40 de zile (ciudat este că Iudaismul nu are nici un asemenea post şi nu cere aşa ceva niciodată), aici el are un dialog cu "diavolul" pe care creştinii spun cu mare bucurie că l-a învins. Orice psiholog şi medic psihiatru ar recunoaşte că un astfel de comportament este deviat, e pură halucinaţie tipică oamenilor ce manifestă schizofrenia sau tulburare schizo-afectiva (Isus a prezentat cateva episoade afective, precum si episoade psihotice prelungite tipice schizofreniei).

CONCLUZII

Dacă Isus Christos ar fi trăit în zilele noastre, cu siguranţă nu ar fi fost pedepsit aşa crunt, ci, cel mai probabil, ar fi fost internat într-un ospiciu - acolo unde un astfel de om ar beneficia de ajutor. Întâmplările arătate mai sus: fuga de părinţi, cina de la casa fariseului, vandalizarea templului şi în special stupida "crimă" împotriva unui pom, dau mărturie asupra faptului că "mântuitorul" creştinilor suferea de grave probleme psihice (sadism, schizofrenie, tulburări de personalitate şi necrofilie psihologică). Aceste deviaţii ale psihicului său, e foarte posibil să fi prins rădăcină în copilăria acestuia: suferind pentru faptul că nu era fiul natural al lui Iosif, soţul mamei sale, născut fiind din adulter, nu era un membru demn în societatea evreiască a acelor timpuri. (Ioan 8.14 - evreii îi spun că e născut din adulter, lucru pe care el nu îl neagă, in plus alte surse istorice cum e Talmudul afirma ca Isus era fiul Mariei facut din adulter cu un ostean libanez). Fuga faţă de părinţii lui denotă faptul că acesta era îngrijorat de originile sale (probabil şi copiii îl tachinau pe acest motiv) şi ca majoritatea adolescenţilor care se află în cazuri similare, a dezvoltat narcisism grefat pe complexul Oedip şi a căutat să-şi elimine tatăl din cadrul familiei, creându-şi imaginea de fiu al lui dumnezeu cu însuşiri şi puteri divine. (copilul Isus a vrut să aibă un tată mai special decât ceilalţi, pentru a nu se mai simţi complexat). Chiar şi predicile sale contradictorii arată firea schimbătoare a acestuia (uneori predică iubirea apropelui, alte dăţi spune că aduce sabia şi ura între rude şi prieteni), dovadă incontestabilă a unei maladii mintale. Iar familia sa nu era străină de boala lui şi este notabilă partea din Biblie (Marcu 3.21-35) unde mama şi fraţii săi au venit să pună custodie pe el pentru că "şi-a ieşit din fire" (era în criză), ulterior Christos afirmă că ei nu sunt familia lui - lucru total nefiresc pentru un adult. Şi acum o întrebare: de ce mama lui voia să-l prindă? De ce considera că şi-a ieşit din fire? Oare nu la ea a venit Gabriel să-i dea vestea cea mare? Oare nu în jurul ei, la naşterea lui Isus, se perindau în hore îngerii şi luminau stele, nu la ea au venit păstori şi magi?...a uitat toate aceste lucruri şi acum îşi considera fiul nebun?! NU - pentru că toate poveştile cu magi, păstori, stele şi îngeri nici nu au avut loc vreodată.