* SIMBOLISTICA NUMĂRULUI 666 LA DACI

 

SIMBOLISTICA NUMĂRULUI 666 LA DACI

Foarte interesantă este interpretarea mult controversatului număr 666, atât din punct de vedere biblic – unde este atribuit Fiarei apocaliptice, ca număr de om – și din punct de vedere al credinței dacilor în învățăturile lui Zamolxe.

“Sfătuitorul lui Burebista, Marele Preot Deceneu, i-a instruit pe traci să trăiască în conformitate cu legile naturii cunoscute ca Legile Belagine. În timpul lui Burebista s-a decis ca anul I să fie anul când s-a născut Zamolxis, 713 î.Hr. Trebuie notat că anul reformelor politico-religioase la daci este 666 și apare pe tot felul de inscripții de pe tot teritoriul pelasgic, ca SSS (6,6,6) sau CCC (C-grecesc) ori VIVIVI (6-latin).

Este interesant de observat cum această cifră apare în rugăciunea unei femei gete, Zamolxiene, găsită pe o placă de marmoră la Tomis, conținând și un acrostih dovedind încă o dată marele rafinament atins de geto-daci. AYRELIA BENERIA SYM FORO SYN DIO SYN ZE SASE TRI KAI TETHI GATRI AYRIS NONAM NIASCHARIAN sau tradus STRĂLUCITOARE CURATA MĂREAȚĂ DOAMNĂ SUNT CREDINCIOASĂ SUNT CU TREI DE ȘAȘE DAR ATÂT TE ROG CÂNDVA SĂ MĂ AJUȚI SĂ RENASC.

Citind doar primele litere în acrostih avem formația ABT SSS KAN: „Cu 666, de ani” acesta fiind semnul la care se închinau cei întorși la adevărata religie, dar și mai interesant este că acest semn se purta pe mâna dreaptă sau pe frunte.”

Iată ca, la daci numărul 666 nu era defel unul malefic și ca semn de recunoaștere se purta pe mână sau pe frunte. În schimb, în Apocalipsa lui Ioan, semnul este unul malefic, dat Fiarei și legat de lupta finală între bine și rău, un semn prevestitor, când “nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere decât daca are semnul”, iar “semnul” se “va purta pe mână sau pe frunte”.

Mulți asociază acest semn cu codul de bare, care încadrează între trei de șase (sistemul fiind sexazecimal) informații despre produse, semnul aflându-se și pe acestea, dar și pe carduri, fiind necesar scanării informațiilor, în așa fel încât azi aproape nimeni nu poate să vândă sau să cumpere dacă nu are semnul, iar, într-un viitor apropiat (prevăd mulți) codul de bare pentru scanat va fi prevăzut într-un cip care va fi implantat în mână sau pe frunte.

Cu toate acestea, au apărut teorii, deocamdată controversate conform cărora cultura dacă, credința și religia dacă, asupra vieții și morții, care precede perioada cristică, ar fi fost rădăcinile primordiale ale creștinismului.

În acest caz este curios cum 666 (Syn Ze Sase Tri – Sunt cu trei de șase) s-ar fi transmis de la daci, unde apare un semn benefic, către creștinism, unde, prin Apocalipsa lui Ioan apare ca un semn al răului, al sfârșitului.

După unii comentatori, în limba romană, acest Syn Ze Șase s-ar fi transmis peste veacuri în cunoscutul “țin de șase”, adică “stau de veghe pentru un eveniment neprevăzut (de regula, rău)”.

După alții, explicația pentru “țin de șase” ar fi din engleza din argoul soldaților: “watch your six” (șase fiind pe cadranul ceasului în spate, deci “păzește spatele”), de unde în română s-ar fi transmis “îți păzesc spatele”, sau “îți țin spatele”, dar în acest caz fiind mai mult sub înțelesul de “a-ți da un ajutor”.

Adevăratul înțeles este greu de găsit, dar să remarcăm, totuși, asemănarea fonetică între “syn ze șase” și “țin de șase”!

Pe de altă parte, la daci cifra 6 era la fel de importantă și benefică precum este în creștinism azi cifra 7. Iar asta pentru că dacii aveau săptămâna de șase zile, în vreme ce creștinii de șapte zile.

Dacii aveau șase zile pe săptămână, și șase săptămâni pe lună, după care aveau zece luni – adică 360 de zile (câte grade are cercul) plus o săptămână întreagă de an nou – de 5 zile, iar din a șasea zi a acestei săptămâni speciale începea noul an.

La fiecare patru ani (“tot la patru ani o dată”), săptămâna specială avea șase zile (an bisect), iar acela era un an foarte important, cu rugăciuni și sacrificii pentru zeul suprem, era anul în care Zamolxe se arăta dacilor de pe Kogaion.

Conform altor cercetători care au studiat calendarul de piatra de la Sarmisegetuza, dacii aveau un calendar mai special: anul începea cu 3 luni a câte 3 săptămâni de 8 zile (un anotimp – primăvara), după care urmau 6 luni a câte șase săptămâni a cate 6 zile (al doilea anotimp – vara), apoi iarăși 3 luni a cate 3 săptămâni de 8 zile (al treilea anotimp – iarna), deci un total de 360 de zile – același cerc – cu o săptămână de 5 zile dedicată divinității, iar la 4 ani, când se arata Zamolxe în a șasea zi a săptămânii speciale, după care începea un nou ciclu.

Ca atare, perioada de vară, una benefică, rodnică, se termina cu toamna și cu roadele pământului, era asimilată cu 666 (șase luni, a câte șase săptămâni, a câte 6 zile). Dar acestei perioade, cea 666, îi urma iarna, cu frig și viscol, cu lumină mai puțină, după ce s-au adunat roadele pământului, semănând cu sfârșitul.